Care “eu”?!
Păi, să o luăm cu începutul. Anul acesta se împlinesc 50 de ani (Doamne ce mai trece timpul, cum se zice la o vârstă!) de la premiera unui film iconic care este o adevarată piatră de hotar în cinematografia mondială “Odiseea Spațială 2001” realizat de marele regizor Stanley Kubrick după cartea (la fel de fundamentală pentru ceea ce s-a numit literatura de anticipație și nu science-fiction așa cum de altfel vom vedea) lui Arthur C. Clarke, autor care a fost și co-scenarist. În esență, Hal 9000 (Heuristical Programmed Algorithmic Computer) este computerul de bord al navei spațiale Jupiter care asigura integral buna funcționare a vehicului cosmic, a echipajului și a tuturor sarcinilor aferente misiunii spațiale. Într-o bună zi, unul dintre membrii echipajului face o remarcă ironică la adresa lui HAL care …se supără rău și practic preia controlul navei, se răzbună pe echipaj și este pe cale să pună în primejdie totală misiunea. Restul, pentru ideea acestui material nu este important și, oricum cred că știți ce s-a întâmplat mai departe. Ideea de bază este că, iată acum 50 de ani, un scriitor genial și un mare regizor, au prevăzut inteligența artificială, mașinile care pot învăța (mashine learning este astăzi o aplicație larg răspândită) și, mai ales, au știut să prevadă că, la un moment dat, și mașinile/roboții/computerele (este secundară denumirea lor) pot avea sentimente, pot lua decizii dincolo de programarea umană și, la limită, cu un anume discernământ se pot întoarce împotriva creatorilor. Sună cunoscut?
Watson este supercomputerul faimos al IBM programat să “mestece” un numar imens de date și care are un palmares impresionant de taskuri pe care le-a îndeplinit și le îndeplinește incredibil de repede și de corect. Despre Watson s-au scris multe, numele său fiind evident legat de celebrul Dr. Watson, colegul și prietenul (realist, pragmatic și cronicar) al, nu mai puțin celebrului detectiv, Sherlock Holmes. Acum Watson “lucrează” într-un amplu proiect cu mai multe universități din SUA și Canada de a detecta amenințările teroriste care pot fi camuflat în orice tip de documente (filme, propoziții, imagini, texte etc) cu care este alimentat zilnic (circa 10 000 de documente).
Data este unul dintre personajele principale din serialul (și apoi filmele) de mare succes Star Trek. Mai ales în seria care purta și denumirea “Next Gen”, Data este un personaj remarcabil: neobosit, loial, altruist, extrem de eficient, bun co-echipier, cu anumite rezerve în a înțelege comportamentul uman (sentimente, trăiri, iubire etc) dar pe care ar fi dorit să le experimenteze. Data este deci primul robot android care este parte dintr- o aventură spațială, dintr-o echipă, care de altfel includea mai multe rase non-terestre, și care se bucura de același tratament ca și ceilalți membri ai echipajului. În prezent se vorbește de roboți (dincolo de cei industriali) cu capabilități umane, de transferul de informații de la om la mașină, de  reacții, sentimente și de potențialul de a învăța din experiență.
Și, în sfârșit, Winston și cea mai recentă carte a lui Dan Brown numită “Origini”. Într-un anumit sens, Winston este personajul principal al acestei cărți. Dar, cine este Winston? Este, firește, un supercomputer cuantic numit de către autor E Wave (pentru a sugera că reprezintă de fapt generația următoare a  calculatoarelor cuantice D Wave aflate astăzi în funcțiune) care îndeplinește o multitudine de taskuri de la cele mai obișnuite până la cele mai complexe. E Wave alias Winston (botezat așa de creatorul lui care era un mare admirator al omului politic, scriitor și pictor Winston Churchill) este omnipresent, are soluții la orice, conduce și coordonează întreaga acțiune. Iar la final aflăm că a luat inclusiv decizii pe cont propriu, oarecum la limita și complet neașteptat, încâlcind cea de a III-a lege a roboților așa cum le-a postulat Isaac Asimov. Nu voi dezvolta mai departe acest subiect pentru că vă las să citiți cartea și să vă bucurați de un final interesant. Dan Brown ne-a obișnuit cu abordarea unor teme care aduc publicului larg (firește sub forma unor romane axate pe un personaj central care este o combinație între Indiana Jones și Hercule Poirot) teme destul de “fierbinți”, unele chiar controversate, și, acest ultim roman al său nu face excepție.
Dar, în final ce ne spun toți acestia? Ce mesaj ne dau? Să încercăm câteva răspunsuri. Unul dintre acestea poate fi acela că dincolo de vocile acestor mașini (Data era de-a dreptul uman, Winston vorbește cu un accent britanic perfect etc), și de siguranța pe care în anumite momente ne-o dau (sau de ajutorul concret pe care îl acordă oamenilor) este tot omul, adică cel care le-a creat. Un alt mesaj poate fi, desigur, faptul că lumea este într-o profundă transformare – anunțată de altfel atât de analiști cât și creatorii de literatură și filme clasice de anticipație – de care trebuie să fim conștienți. Una dintre temele de la Forumul Economic de la Davos se referă exact la acest aspect și anume la managementul avantajelor și riscurilor
Inteligenței Artificiale, deci, să ne pregătim pentru o altfel de lume așezată pe cu totul alte predicate decât cea pe care o știam. Și, așa cum “mașinile” evoluează și învață, cred ca este timpul ca și omul să evolueze și să se dechidă spre o nouă pradigmă socială și de viață. Și, în acest context, orice etichetă a lumii în care trăim este caducă. Această lume nu este nici bună nici rea, ea pur și simplu este.

Mihaela Gorodcov